Ricardo Cadu (36 de ani) regretă că, deși a scris istorie în tricoului CFR-ului în România, nu a reușit niciodată să bată FCSB, în 13 întâlniri directe. Fostul căpitan din Gruia a vorbit despre perioada petrecută la Cluj și a mărturisit că singura sa dezamăgire în fotbalul autohton e legată de derby-urile cu formația „roș-albastră”.
Cadu a pus umărul la performanțele care au ridicat standardele clubului CFR Cluj. Portughezul, care i-a condus pe „vișinii” din postura de căpitan, a câștigat în total 8 trofee în Ardeal, jucând în Liga Campionilor, fiind în teren la victoria de pe Old Trafford, 1-0 cu Manchester United.
„În cariera mea am o mare dezamăgire atunci când vorbesc de Steaua. Chiar dacă am scris istorie în fotbalul românesc, dezamăgirea carierei mele este că niciodată n-am bătut-o pe Steaua! Am jucat de 13 ori împotriva steliștilor, dar niciodată nu am reușit să-i bat, chiar dacă le-am luat 3 titluri de campion. După cum vă ziceam, titlul se câștigă împotriva echipelor mici.
Meciuri extrem de grele și de luptă! Nu făceam chestii speciale înainte de partidele astea, dar intram altfel pe teren. Știu că de trei ori n-am jucat împotriva lor în perioada petrecută la CFR, dar nici atunci nu a câștigat echipa. Nu pot să-mi explic de ce niciodată nu am reușit să-i batem. Bine, nu prea are importanță, dacă am pierdut sau făcut egal și la final le-am luat titlul. Ă‚sta era obiectivul echipei, pe care l-am îndeplinit. Dar, cu siguranță, au meciuri senzaționale, adevărate derby-uri!”, a declarat Cadu pentru gsp.ro.
Lusitanul a îmbrăcat tricoul CFR-ului timp de 8 sezoane la rând. În prezent, Cadu joacă la Merelinense FC, în liga a treia a Portugaliei. Pacos, Aliados, Gondomar, Boavista, AEL Limassol, Gil Vicente și Leixoes sunt echipele pe la care a mai trecut Ricardo Cadu în cariera de fotbalist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER